Încă o ţeapă marca N’Doye!

2 iulie 2013 12:00   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mijlocaşul s-a înţeles cu oficialii nou promovatei Săgeata Năvodari şi trebuia să facă deplasarea cu echipa în Austria, dar nu a mai răspuns la telefon.

Conducătorii echipei din Năvodari aşteaptă să afle motivul pentru care N’Doye absentează nemotivat, mai ales că de luni echipa e în cantonament în Austria, acolo unde ar fi trebuit să fie şi africanul. Totuşi, dacă nu vor lua legătura zilele acestea, vor renunţa la serviciile sale, mai ales că ştiu că senegalezul are probleme de comportament.

Ce a făcut la Vaslui: fără să fie învoit el a lipsit două săptămâni de la pregătirea echipei, iar Porumboiu l-a amendat imediat. A ajuns în cele din urmă, dar a fost dat afară după ce l-a jignit pe Viorel Moldovan.

Ce a făcut la Dinamo: a fost suprins de nenumărate ori prin cluburile din Capitală, de unde pleca numai dimineaţa, chiar dacă a doua zi avea antrenament. Apoi, după eliminarea din Cupa României în faţa CFR-ului, el i-a luat pe Kone şi Diabate şi au petrecut până dimineaţa într-un local din Ardeal. După acest episod a avut loc “greva de la Cluj”. În cele din urmă a fost trimis la “satelit” şi apoi dat afară.

Ce a făcut la Astra: nu a a apucat să debuteze şi a încasat prima amendă. A petrecut până dimineaţa într-un club din Bucureşti, părăsind localul după ora trei. Oficialii au aflat de escapadă şi l-au penalizat cu 5.000 de euro.

Mai multe