Incidente între suporterii Universităţii Cluj şi cei stelişti, la Alba Iulia

26 iulie 2010 5:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După terminarea meciului, suporterii stelişti au plecat de la stadion cu autocarele, escortaţi de jandarmerie, iar aproximativ 700 de fani clujeni veniţi la Alba Iulia cu trenul s-au îndreptat pe jos spre gară. Cele două grupuri de susţinători s-au intersectat în faţa cimitirului din Alba Iulia, unde clujenii au oprit autocarele şi au spart geamurile, ceea ce a dus la o încăierare generală.

Altercaţiile dintre suporteri au durat aproximativ 40 de minute.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat că incidentele nu au fost grave.

"În acest moment totul este sub control. A fost adevărat că au existat nişte înjurături şi şicane reciproce, dar totul s-a aplanat. Nu poate fi vorba despre incidente grave şi până acum nu am cunoştinţă de vreo arestare sau de probleme care să necesite spitalizarea. Circulaţia în zonă a fost restricţionată prin ordin pentru a asigura deplasarea suporterilor de la Universitatea Cluj spre gară şi a celor de la Steaua spre Bucureşti", a spus Jurcoveţ.

Steaua a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), pe Universitatea Cluj, într-un meci din prima etapă a Ligii I, disputat pe stadionul "Cetate" din Alba Iulia.

Mai multe