Internațional danez, împușcat în braț
La un moment dat era considerat o viitoare vedetă a nționalei Danemarcei, dar acum a ajuns să se bată pe stradă și să se bucure că nu a fost împușcat decât în braț.
Numele lui este Bille Nielsen, un fotbalist danez în vârstă de 30 de ani, căruia faima l-a făcut să calce de multe ori strâmb în afara stadionului. Cu un gol marcat în cele trei apariții pentru naționala Danemarcei, jucătorul legitimat acum în liga secundă daneză, la Lyngby, a supraviețuit unei tentative de asasinat petrecută chiar în propria casă. El a fost atacat acasă după ce s-a luat la bătaie cu trei persoane, iar acestea au vrut să se răzbune. Din fericire, glonțul nu l-a nimerit decât în braț. Nu este prima oară când numele danezului care a jucat, printre altele, la Reggina (Italia), Villareal, Rayo Vallecano (Spania) sau Rosenborg (Norvegia) apare în scandaluri. În iunie, el a fost condamnat la o lună de închisoare cu executare la Monaco pentru ultraj şi violenţă. Nordicul fusese arestat la Monaco fiindcă a lovit o femeie care a încercat să intervină când el îşi strângea de gât prietena.