Întoarce Astra favorul Viitorului?
Astra şi Viitorul se întâlnesc azi pe malul Dunării într-un meci cu mize mari. Gazdele au nevoie de puncte pentru a nu rata play off-ul, iar oaspeţii speră să mărească la 8 şirul victoriilor consecutive şi s-o ţină în continuare la distanţă pe Steaua. E loc însă şi de scenarii, mai ales dacă ne uităm la duelurile directe din stagiunea precedentă.
Gigi Becali a spus că cel mai mult se teme de coaliţiile anti-Steaua, cele care şi anul trecut au făcut diferenţa.
Şi are argumente! Viitorul a pierdut în sezonul anterior trei partide jucate în faţa Astrei, cea care avea să câştige campionatul, iar al patrulea s-a îngheiat la egalitate.
Foarte facile pentru giurrgiuveni au fost mai ales cele din play-off, când conta cel mai mult, obţinute la două goluri diferenţă. Asta în condiţiile în care Viitorul fusese până atunci o nucă foarte tare pentru restul combatantelor.
Fără să suferim de vreo teorie a conspiraţiei, stagiunea 2016-2017 pare să se desfăşoare exact invers, cu trupa „Regelui” însă pe post de beneficiară. Partida de la Ovidiu s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, scor 1-0, prin golul lui Răzvan Marin, care nu mai e la echipă în acest moment.
Diseară, la Giurgiu, tot Viitorul e favorită, mai ales că Budescu şi compania sunt foarte obosiţi după istovitorul meci cu Genk, jucat joi în şaisprezecimile Ligii Europa.
O nouă victorie ar însemna practic o revanşă luată de Hagi şi o dovadă în plus pentru Becali că nimeni n-o va ajuta pe FCSB în play-off. Viitorul mizează pe noua sa perlă, Florinel Coman, care e în formă maximă şi care promite să perforeze poarta lui Lung.
”Mi-am făcut treaba şi cu Pandurii, cum mi-am făcut-o şi cu Dinamo. Am marcat şi în Youth League, ne-am calificat, sunt foarte bucuros că reuşesc să înscriu. Sper s-o fac la fiecare meci de acum încolo”, a spus atacantul.
Astra nu-şi mai permite însă mulţi paşi greşiţi pentru că duce o luptă în trei, alături de CFR şi Dinamo, pentru ultimele locuri de play-off. Giurgiuvenii sunt acum în afara lui, dar au un meci mai puţin disputat, cel cu CSMS Iaşi, amânat pentru 2 martie.
Altfel, Viitorul a bătut deja recordul de puncte obţinute într-un sezon de Liga 1. Dacă anul trecut a intrat în play-off cu 46 de puncte făcute în 26 de etape, acum are 48 după doare 23 de runde.
Şumudică şi Hagi, scandal monstru
Partidele din play off-ul trecut par acum prea liniştite, dar în jurul lor au ieşit de fapt scântei. Hagi l-a atacat pe Şumudică pentru circul pe care îl face pe bancă, iar antrenorul Astrei i-a răspuns în aceeaşi notă.
„Ca antrenor, săracul, de câte ori a încercat să mă bata, n-a reuşit. A inceput meciul în sacou şi l-a terminat în tricou. Nu-mi permit să-l atac pe Hagi dar nici nu pot să mă las călcat în picioare de nişte oameni care nu au realizat nimic”, a spus Şumudică în aprilie 2016.