Ionel Ganea a ajuns la spital direct din sala de judecată

9 aprilie 2019 18:57   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul internaţional Ionel Ganea a ajuns la spital, marţi, după ce i s-a făcut rău în sala de judecată, la Judecătoria Făgăraş.

Potrivit bunaziuafagaras.ro, Ganea a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipiului Făgăraş, în jurul orei prânzului.

“Este vorba de fostul fotbalist Ionel Ganea. Avea o calitate într-un proces acolo şi i s-a făcut rău în sala de judecată. Colegii noştri au făcut loc să intre ambulanţa, el a fost preluat şi dus la spital. Din câte am înţeles, îşi revenise când a ajuns ambulanţa, dar l-au luat pentru investigaţii amănunţite”, a declarat pentru jurnalul local purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov, Ionuţ Zaharia.

Conform news.ro, martorii au spus că Ganea părea a fi consumat băuturi alcoolice. Medicii bănuiesc însă că ar fi vorba de o criză de epilepsie. ”E vorba de o persoană de sex masculin, cu stare de agitaţie, posibil criză de epilepsie, cu marcă traumatică pe limbă şi buze. Pacientul a fost transportat la Spitalul Făgăraş, asistenta spune că nu a simţit să fi avut halenă alcoolică. El nu a declarat nimic, iar ea nu a simţit nimic”, a afirmat managerul Ambulanţei Braşov, David Levente.

Fostul jucător a declarat, pentru fanatik.ro, că a avut o stare de leşin. “Am avut termen în procesul de divorţ. M-am simţit un pic rău, dar mi-am revenit. Nu e ceva grav. Din cauza emoţiilor, a stresului… ieri m-am bucurat foarte mult pentru fiul meu şi probabil s-au adunat toate. Acum sunt ok”, a explicat el.

Luni, fiul lui Ionel Ganea, George Ganea, component al echipei FC Viitorul, a marcat două goluri în meciul din deplasare cu Astra Giurgiu, câştigat de constănţeni cu scorul de 4-1, în play-off-ul Ligii I.

Mai multe