Ionuţ Luţu: «Era să refuz o limuzină Samsung fiindcă am zis că e maşină de spălat»

26 iulie 2011 15:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cariera fostului mijlocaş e parcă demnă de un film: a avut talent cu carul, a ajuns coechipier cu Hagi la Galata, dar s-a sfârşit prin a juca în Kazakstan.

Dintre toate experienţele trăite de Ionuţ Luţu, cea mai interesantă e, de departe, cea din Coreea de Sud. "Ăsta e un capitol aparte din viaţa mea. M-a luat Olăroiu cu el. Primul meci a fost Supercupa Coreei. Am făcut senzaţie! Am driblat tot, am dat gol şi am câştigat cu 1-0. I-am înnebunit pe coreeni", îşi aduce aminte fostul mijlocaş, care n-a rezistat însă prea mult la Samsung Blue Wings.

"După vreo şapte-opt luni, Olăroiu a plecat de acolo. Eram singur, nu mai aveam niciun prieten. Stăteam numai pe la ambasadă ca să am cu cine să schimb o vorbă. Mi s-a acrit, am început să mă plâng că nu mai rezist şi într-un final au acceptat să mă lase să mă întorc în ţară. Bine, după vreun an, m-am întors în Coreea de Sud, dar de data asta am stat şi mai puţin. Îmi era greu să rezist departe de prieteni", povesteşte Luţu.

Cea mai mare surpriză în Coreea a avut-o când a fost vorba de un cadou din partea şefilor.

"Mi-au dat ăştia o grămadă de telefoane, dar şi o maşină, marca Samsung, un fel de limuzină. Când mi-a spus preşedintele că vrea să mi-o dea mă gândeam că e vorba de o maşină de spălat şi era cât pe ce să o refuz".

Ionuţ regretă şi acum banii pe care ar fi putut să-i câştige dacă ar fi rămas în Coreea de Sud: "Aveam 3.000 de dolari numai dacă intram în teren, iar la victorie ne mai dădeau câte 3.500 de om. Deci, luam 6.500 numai la un meci, iar într-o lună se întâmpla să jucam şi şase sau şapte meciuri".

Samsung face maşini din 1994

Concernul Samsung, celebru pentru industria de electronice, are şi o ramură în industria producătoare de maşini.

Samsung Motors a luat fiinţă în 1994, iar în 2000 a fost cumpărat, în proporţie de 70%, de Renault.

Luţu despre...

 Cea mai mare primă. „După ce am câştigat Cupa României cu Steaua în 1999, am luat 15.000 de euro. În rest, am mai luat o dată 10.000 de dolari, atunci când jucam în Kazahstan, la Kairat Alma Ata".

 Relaţia cu Gigi Becali. "Îl ajut pe nea Gigi cu tot ce pot şi la orice oră. Viitorul meu e lângă el. Îi spun „tată" pentru că are grijă de mine. Acum vreo două luni, mi-a făcut cadou un Ford"

Cea mai mare minciună care s-a scris despre el. "Un ziar a scris că am băut mai multe sticle de whisky. Păi, cred că m-aş fi dus direct la cimitir. Eu nu am băut în viaţa mea mai mult de un pahar de vin. Sunt mai rău ca o fată".

Cum se distrează. "E adevărat că stau până dimineaţa la petreceri, dar nu mă îmbăt. Mie-mi place caterinca, iar lăutarii sunt cea mai mare boală a mea. Şi în Coreea de Sud şi în Kazahstan am petrecut cu ei".

Perioada de la Galatasaray. "Transferul m-a luat rău de tot prin surprindere. Eram nepregătit şi fizic, dar şi psihic. La masă, după primul antrenament, îmi tremura lingura în mână de oboseală. După cinci luni, am bătut palma şi ne-am despărţit. N-am făcut faţă. Şi luam 30.000 de dolari pe lună...".

 Modelul de fotbalist. "Eu am avut un singur idol, pe Gică Hagi. Am fost mereu fascinat de driblingurile lui şi toată cariera mea mi-am propus să-i copiez tehnica. Când am fost cu el la Galatasaray, l-am urmărit cu foarte multă atenţie. Îi băga în boală pe turci cu driblingurile lui şi era aplaudat ca un Rege".

 Cum s-a împrietenit cu Mutu. "Am făcut o combinaţie, un schimb de maşini. Eu i-am dat un BMW, iar el mi-a dat una mai slăbuţă plus o diferenţă de bani. De atunci, am devenit prieteni".

Mai multe