Ionuț Radu, ridicat în slăvi de italieni

10 septembrie 2019 17:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Portarul Ionuț Radu, cel care a făcut furori în poarta naționalei de tineret în preliminariile trecute, dar și la Campionatul European din vară, precum și la Genoa, în Serie A, a fost lăudat într-un articol din ”Gazzetta dello Sport”.

În vârstă de 22 de ani, Ionuț Radu a fost eroul rubricii ”Personajul zilei”, din ediția de ieri a cotidianului italian. Conform gsp.ro, goal-keeper-ul român este caracterizat ca ”un portar mai complet, foarte reactiv, puternic mental şi mai bun pe ieşiri”. De asemenea , ziariștii spun despre el că este ”altceva decât un pariu. Radu are talent şi nervi de oţel. E aurul lui Genoa. Împotriva oricărei aparenţe logice, Radu a cucerit Genoa. Să-i dai încredere tânărului portar părea mai mult o alegere hazardată decât curajoasă, dar timpul a dovedit că pariul lui Ballardini e câştigător. Radu a fost puternic, reuşind să-şi arate toată forţa, şi mentală, în momentele cheie, salvând echipa în meciurile în care îşi juca ultimele speranţe în Serie A, cu frica în ochi”, se mai scrie în ziarul peninsular.

Italienii apreciază și faptul că românul și-a respectat promisiunea de a continua și în acest sezon la Genoa. ”Radu a fost băiat de cuvânt. A promis celor de la Genoa că vrea să rămână încă un an şi aşa a fost. Şi fanii echipei s-au convins de forţa bijuteriei nerazzurra care a ajuns în vară până în semifinalele Euro U21”, a mai scris ”Gazzetta dello Sport”, citată de gsp.ro.

Mai multe