Iordănescu: "Gigi Becali mă vrea ca manager general. Îi voi da un răspuns în decembrie"

5 octombrie 2011 15:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul antrenor al Stelei, Anghel Iordănescu, a recunoscut că ar putea reveni la echipa sa de suflet în funcţia de manager general în această iarnă.

"Gigi Becali este un om foarte sincer şi foarte volubil. Trebuie să recunosc că mi-a făcut o ofertă. Mi-a mai făcut această invitaţie când l-a rugat şi pe Gică Hagi să vină la Steaua. Am purtat deja o o discuţie cu Gigi, a fost o discuţie în care mi-a prezentat oferta lui. Am luat notă, am spus că o voi analiza şi că voi răspunde în decembrie. Am un statut de senator şi i-am explicat că nu voi renunţa la el.

Este o ofertă atractivă şi vine de la clubul meu de suflet. Gigi Becali mă vrea manager general, cu puteri depline. Trebuie să mă interesez dacă pot fi şi senator în acelaşi timp. Domnul Becali a luat deja o măsură extraordinară, aducând în conducere oameni apropiaţi de vârstă, stelişti adevăraţi.

Am spus în repetate rînduri că Steaua trebuie să se întoarcă acasă, în Ghencea, pentru că acolo este casa ei, iar puterea sa este cu 15-20% mai mare. Am fost, nu întâmplător, să văd gazonul la invitaţia comandantului clubului Steaua. Nu credeam că iarba va arăta aşa cum a făcut-o.

MApN nu va face nici o concesie, respectă legea, ce este de plată este de plată. Îl cunosc foarte bine pe domnul ministru, vrea un contract legal, care să fie respectat de ambele părţi", a spus Anghel Iordănescu la GSP TV.

Mai multe