Iordănescu şi Ţopescu vor să scutească sportivii de impozite şi TVA!

25 noiembrie 2011 15:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Senatorii Anghel Iordănescu şi Cristian Ţopescu au semnat, ca iniţiatori, o propunere legislativă prin care se modifică Legea educaţiei fizice şi sportului, printre schimbările propuse fiind şi scutirea veniturilor obţinute din transferuri de la plata impozitelor şi a TVA.

Propunerea legislativă a fost semnată de 28 de senatori aparţinând grupului independenţilor, PDL, PSD şi PNL şi a fost depusă la Senat în 23 noiembrie 2011.

Iniţiatorii acestei propuneri legislative introduc o serie de modificări ale legii actuale prin care, pe de o parte, se scutesc de la plata impozitului structurile sportive cu personalitate juridică şi se identifică noi surse de finanţare pentru domeniul sportiv, pe de altă parte.

Noul act normativ prevede, astfel, că veniturile obţinute din transferurile sportivilor sunt neimpozabile şi nu fac parte din categoria veniturilor pentru care se datorează TVA.

O altă prevedere stipulează faptul că structurile sportive cu personalitate juridică fără scop lucrativ sunt scutite de impozitul pe profit atunci când utilizează cel puţin 80% din veniturile obţinute din orice sursă, în scopul realizării obiectivelor pentru care au fost autorizate, inclusiv pentru cheltuieli de investiţii şi dotări, precum şi pentru cheltuieli de funcţionare.

Societăţile comerciale sportive pe acţiuni sunt scutite de orice impozite faţă de bugetul de stat şi faţă de bugetele locale pentru activităţi economice legate exlcusiv de obiectul lor social, astfel:

- 100% pe o perioadă de un an calendaristic de la data aprobării acestei forme de organizare, respectiv data emiterii certificatului de înmatriculare de către registrul comerţului

- 50% pentru încă doi ani calendaristici următori.

Mai multe