Irlanda de Nord - România. Miza e pe "căpşunarul" Florin Andone

8 iunie 2015 1:28   Fotbal intern
Ultima actualizare:

România intră azi în linie dreaptă pentru meciul cu Irlanda de Nord, de sâmbătă. Dacă nu vor pierde, tricolorii sunt ca şi calificaţi la Euro 2016, dar lucrurile se anunţă complicate.

Anghel Iordănescu are mari probleme de lot înaintea partidei din preliminariile turneului francez. Pantilimon e “rupt” şi Tătăruşanu îi va lua locul, iar afecţiunile musculare sufierite de Raţ şi Sânmărtean n-au putut fi vindecate miraculos nici de „vraciul” din Serbia, Marijana Kovacevici, unde aceştia au fost trataţi.

În plus, pe lîngă Ciprian Marica, un alt atacant e incert pentru duelul de la Belfast. Claudiu Keşeru nu s-a refăcut nici acum după accidentarea din Arabia şi e ieşit din formă, având în vedere că n-a mai jucat un meci oficial de peste o lună.

Astfel, vârf de atac în Irlanda de Nord va fi Florin Andone, jucătorul retrogradat în Spania cu Cordoba. Acesta a fost selecţionat în premieră împotriva Insulelor Feroe, în martie, dar n-a jucat niciun minut. De această dată va avea mai mult noroc, mai ales că în amicalul cu Metaloglobus, câştigat cu 5-0 de tricolori, a marcat o dublă şi a arătat o mare poftă de joc. 

Mai multe