Ivan, gol de 700.000 de euro
Amicalul naţionalei divizionare cu locul 10 din Georgia a fost foarte ironizat, dar până la urmă a ajutat pe cineva. Ivan, puştiul lui CS U, a marcat un gol, minutul 6, şi a oferit o pasă decisivă, minutul 5, deblocând meciul câştigat până la urmă cu 5-1. Iar trimişii lui Gâlcă au fost mai mult decât încântaţi.
Robert Ramon, directorul general de la Espanyol, a declarat în presa spaniolă că echipa catalană este în continuare interesată de transferul lui Ivan. Mai mult decât atât, clubul a înaintat Craiovei o nouă ofertă pentru acesta, mărită cu aproximativ 700.000 de euro. Gruparea din Barcelona oferise iniţial 150.000 de euro pentru un împrumut până în vară şi încă 1.850.000 de euro pentru definitivarea transferului, dar oltenii au cerut 3 milioane de euro şi 25% dintr-o viitoare revânzare a vârfului. Decisivă în răzgândirea spaniolilor, care acum oferă în jur de 2,5 milioane de euro, a fost însă prestaţia atacantului de 19 ani din meciul cu Torpedo Kutaisi, lăudată de toată lumea, deşi acesta a jucat răcit.
“Mă bucur pentru gol şi pentru pasa decisivă dată lui Enache. Sunt bucuros că sunt convocat, înseamnă că sunt un jucător important. Dacă voi da multe goluri în Liga 1, pentru CSU Craiova, sper să ajung şi la Campionatul European din Franţa. După ce am venit de la un antrenament, am văzut că sunt dat, în presă, la Steaua. Nu sunt la Steaua, sunt jucătorul echipei CSU Craiova”, a declarat Ivan, refuzând totuşi să vorbească despre ce îşi doreşte cel mai mult: transferul la Espanyol. În ceea ce priveşte meciul de nimic, dar care îl poate face mare pe oltean, acesta a mai scos în faţă trei jucători cu pretenţii de Euro 2016, aşa cum îşi dorea Iordănescu. Denis Alibec a înscris o bijuterie de gol şi îşi depune ferm candidatura pentru un loc în avionul de Paris. Apoi, Florin Tănase l-a făcut mândru pe Hagi şi pare următorul om vândut de “Rege”, probabil după turneul final. Nu în ultimul rând, Mihai Răduţ a înscris şi el şi talentatul jucător al Pandurilor pare în sfârşit decis să-şi ia avânt într-o carieră care se anunţa fabuloasă, dar care a stagnat subit. Marți seară (2 februarie) urmează al doilea şi ultimul amical al tricolorilor în Antalya, împotriva moldovenilor de la Zimbru Chişinău.
Steliştii au venit, dar ca spectatori
Laurenţiu Reghecampf a făcut un circ monstru şi până la urmă n-a dat nici un jucător naţionalei pentru acest turneu de pregătire. Ca să răsucească parcă cuţitul în rană, tehnicianul Stelei i-a luat pe Stanciu şi compania şi împreună au mers să participe la amicalul cu Torpedo Kutaisi. Ca spectatori de lux însă, nu îmbrăcaţi în galben, ca Ivan şi Alibec. Ciprian Marica a vrut totuşi să se bage pe sub pielea federalilor şi a discutat zeci de minute cu Gabi Bodescu, consilierul preşedintelui Răzvan Burleanu.
Mutu îl linguşeşte pe Anghel Iordănescu
Adrian Mutu a venit la ASA Târgu Mureş în speranţa că va prinde turneul final din Franţa, dar nu e sigur că va reuşi asta doar prin prestaţiile sale din teren. Astfel, “Briliantul” a simţit nevoia să-l gâdile puţin pe selecţioner, căruia i-a luat partea în conflictul cu Steaua. “Normal că trebuia să te prezinţi la echipa naţională! Eu cred că domnul Iordănescu nu i-a chemat ca să-i antreneze fizic mai bine. I-a chemat ca să vadă anumiţi jucători şi cum sunt în pregătire”, a declarat Mutu.