Joan Laporta a câştigat alegerile şi a redevenit preşedinte la FC Barcelona

8 martie 2021 12:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ales preşedinte în perioada 2003-2010, Joan Laporta (58 de ani) a câştigat alegerile de duminică şi revine la şefia clubului FC Barcelona. Acesta a obţinut 54 la sută din voturi şi i-a depășit, duminică, pe Victor Font (29%) şi Toni Freixa (8%). În precedentul mandat al său, FC Barcelona a obţinut 12 trofee, din care LIga Campionilor de două ori.

Născut în 29 iunie 1962, la Barcelona, Joan Laporta i Estruch este de profesie avocat. Lansat în politică, a fost criticat de o parte a fanilor lui FC Barcelona din cauza părerilor sale pro-independență. În martie 2010, a deschis un site în care și-a expus  ideile și programul, iar în 28 noiembrie 2010 a fost ales deputat în Parlamentul Cataluniei. Între 2011 și 2015, a fost consilier municipal în Barcelona.Laporta a apărut în istoria lui FC Barcelona în 1998, când a devenit purtător de cuvânt al grupului de opoziție „Elefant Blau”, care a lansat o moțiune de cenzură ce îl viza pe președintele de atunci, Josep Lluís Núñez. Printre aliații săi se numărau Johan Cruijff și Lluis Bassat. Laporta a fost ales pentru prima oară președinte al clubului catalan în 15 iunie 2003, cu 52,6% din voturi. A fost reales în 2006, iar statutul clubului l-a împiedicat să obțină al treilea mandat la rând în 2010. Sub comanda sa, FC Barcelona a câștigat de două ori Liga Campionilor la fotbal, patru titluri în Spania și Cupa Mondială a cluburilor. În iulie 2015, a candidat la președinția clubului, însă a fost întrecut de Josep Maria Bartomeu.  Laporta a redevenit președinte al grupării catalane într-un moment greu al acesteia. Președintele a promis că îl va convinge pe Lionel Messi să rămână la echipă. 

Mai multe