Johan Cruyff a murit la 68 de ani! Era grav bolnav!

24 martie 2016 14:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Olandezul Johan Cruyff, care anul trecut a fost diagnosticat cu cancer la plămâni, a încetat din viaţă.

Fostul mare fotbalist a murit azi, la vârsta de 68 de ani. Informaţia a fost publicată de Reuters, citând site-ul oficial al fostului antrenor şi fotbalist.

"În 24 martie 2016, Johan Cruyff (68) a încetat din viaţă la Barcelona, înconjurat de familia sa, după o luptă grea cu cancerul. Cu mare tristeţe vă cerem să respectaţi intimitatea familiei în această perioadă dureroasă", se arată în comunicatul de pe site-ul lui Cruyff.

Johan Cruyff, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti şi antrenori din lume, a evoluat ca jucător la Ajax, FC Barcelona, Los Angels Aztecs, Washington Diplomats, Levante şi Feyenoord Rotterdam.

El a antrenat echipele Ajax Amsterdam, FC Barcelona şi naţionala Cataluniei.

Johan Cruyff a fost elevul lui Ştefan Kovaci la Ajax, pe vremea când formaţia olandeză câştiga Cupa Campionilor Europeni în sezoanele 1971/1972 şi 1972/1973. La rândul său, Cruyff i-a antrenat în perioada pe care a pregătit FC Barcelona pe Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

Cancer pulmonar din cauza fumatului

În 1991, Cruyff a suferit o intervenţie pe cord , iar după această operaţie s-a lăsat de fumat şi a participat şi la o campanie împotriva consumului de tutun. "În viaţă am avut două vicii: fumatul şi fotbalul. Fotbalul mi-a dat totul, în schimb fumatul mi-a luat aproape totul", spunea Cruyff. Începând de atunci, el a înlocuit ţigara cu acadele Chupa Chups pentru a-şi calma nervii în timpul meciurilor.

Mai multe