Jose Mourinho, dezamăgit de fanii Stelei

2 octombrie 2013 7:41   Fotbal intern
Ultima actualizare:

La final, Jose Mourinho s-a prezentat la microfonul celor de la Dolce Sport şi Digi Sport şi a analizat partida. Foarte bine dispus, n-a ocolit nici întrebările care n-au avut legătură cu confruntarea de pe „Arena Naţională". „Steaua n-a avut ce să ne facă"

„Am jucat bine din primul minut, am început foarte puternic şi am reuşit să menţinem jocul la nivel înalt. Steaua n-a avut ce să ne facă. I-am analizat înainte de acest joc. E o echipă bine organizată, are jucători buni în defensivă, dar şi în atac. Din fericire pentru noi, am reuşit să recuperăm foarte repede balonul şi să-i surprindem. A fost uşor pentru că am jucat bine, nu pentru că Steaua a jucat prost. Am avut ocazii încă din primele minute, iar în repriza a doua, când antrenorul (n.r. - Reghecampf) a făcut două schimbări, noi am rămas puternici şi am jucat rapid pe contraatac. După golul de 3-0, a fost, într-adevăr, uşor. Îmi pare rău pentru Steaua", a declarat portughezul.

„Suporterii au fost împotriva echipei lor"

Având în vedere că roş-albaştrii au jucat extrem de slab, cei care au plătit foarte mulţi bani pentru a fi prezenţi la meci şi-au manifestat destul de repede dezamăgirea faţă de prestaţia echipei. Mourinho n-a fost însă de acord cu reacţia fanilor români. „Atmosfera a fost frumoasă, stadionul la fel, iar gazonul a fost în condiţii bune. Am simţit totuşi că, uneori, suporterii au fost împotriva echipei lor. E ciudat, pentru că echipa are rezultate bune. Nici calificarea nu e pierdută. Dacă Steaua reuşeşte să ia şase puncte din partidele cu Basel, atunci rămâne favorită pentru ieşirea din grupă", a continuat „The Special One".

„Mutu? Un talent uriaş! Chivu? Fratele meu"

Mourinho a vorbit şi despre cei doi jucători români cu care a lucrat, ca antrenor. Pe Mutu l-a prins la Chelsea, dar cei doi au avut o relaţie glacială, care a dus la concedierea „Briliantului" de la club. Suspectând că atacantul îşi pierde nopţile, la Londra, portughezul a cerut ca Mutu să fie supus unui control antidoping la care românul a testat pozitiv pentru consum de cocaină! „Mutu era un talent uriaş când era tânăr. Eu aşa mi-l amintesc. Din păcate, nu l-am prins în cea mai bună etapă din viaţa sa personală", a spus Mourinho. Acesta a lucrat cu Cristi Chivu, la Inter, în sezonul în care milanezii au reuşit să câştige o „triplă" fantastică: Serie A, Cupa Italiei şi Liga Campionilor. „Colaborarea cu Chivu a fost o experienţă bună pentru mine, am petrecut mult timp împreună. Am câştigat trofee împreună şi cred că ne-a făcut plăcere să lucrăm împreună, când am obţinut tripla cu Inter. El a avut ghinion cu accidentările, însă, din lumea fotbalului, rămâne unul dintre <fraţii> mei", a afirmat Mourinho.

Mai multe