Josep Maria Bartomeu a fost pus în libertate

2 martie 2021 18:58   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fost președinte al lui FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu (57 de ani) a fost audiat de justiția catalană în cadrul anchetei „BarcaGate”. Reținut de poliție luni, suspectat de corupție, acesta a fost pus în „libertate provizorie” alături de colaboratorul său, Jaume Masferrer.

Tribunalul Superior al Cataluniei a precizat că  ancheta rămâne „deschisă”. Anul trecut, presa iberică a scris că FC Barcelona ar fi plătit o companie de social media pentru a critica online persoane cheie ale clubului. Printre cei vizaţi de I3 Ventures s-au aflat Lionel Messi, Pep Guardiola, Xavi şi Gerard Pique. Primul a fost criticat pentru reticența de a semna un nou contract cu Barca, în timp ce Pique a fost vizat în urma proiectului său de revigorare a Cupei Davis. Preşedinte al Barcelonei, Bartomeu, a negat acuzaţiile în februarie 2020. Josep Maria Bartomeu a făcut parte din conducerea lui FC Barcelona din 2003. Atunci, el a candidat cu echipa cu care Joan Laporta a obținut președinția, devenind responsabil cu echipa de baschet. În 2005, a demisionat o dată cu Sandro Rosell, aceștia fiind în dezacord cu Laporta. În 2010, a făcut parte din echipa lui Rosell, care a câștigat șefia clubului. A fost numit atunci vicepreședinte. Iar în 23 ianuarie 2014, a devenit președinte după demisia lui Rosell. Ales în 18 iulie 2015, cu 54% din voturi, Bartomeu ar fi trebuit să își încheie mandatul în 20 martie 2021, însă a fost forțat să demisioneze în octombrie 2020. E de menționat că FC Barcelona a câș?tigat 79 de trofee sub președinția omului de afaceri catalan.

Mai multe