Jucătorii Astrei au pierdut la Iaşi şi au rupt uşa de la vestiar!

4 decembrie 2017 12:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Astra a fost depăşită de Poli Iaşi, în Copou, Cristea marcând unicul gol. De nervi, elevii lui Iordănescu s-au "răzbunat" la finalul partidei şi au rupt o uşă ce ducea spre vestiare. Oficialii giurgiuveni au încercat să o repare, nu au reuşit şi "astralii" vor suporta cheltuielile.

"Pe o naivitate a noastră am adus echipa gazdă în careu, a apărut acea inexactitate şi acolo s-a făcut diferenţa. Un joc pe care nu aveam voie să-l pierdem, dar arătăm foarte multă imaturitate, arătăm că nu suntem pregătiţi pentru ce vorbeşte foarte multă lume. Asta mă supără şi mă face să mă gândesc dacă nu cumva sunt eu prea pretenţios cu aşteptările pe care le am de la acest grup. Am încredere în acest grup, dar ca să te menţii sus şi să ai pretenţii, trebuie să arăţi şi maturitate în joc. Mai multă decât am arătat noi azi", a spus antrenorul Astrei, Edi Iordănescu.

Totuşi, gazdele au comentat cele petrecute la vestiare. "Mi-au comunicat colegii mei faptul că jucătorii Astrei au izbit uşa cu picioarele şi au rupt-o. Îmi pare rău de acest incident. Apreciez totuşi gestul unor oficiali ai echipei Astra, care au încercat să repare uşa, chiar dacă nu au reuşit acest lucru. Le înţeleg frustrarea, nu le-a picat bine acest eşec suferit la Iaşi, dar cred că ar fi bine să reacţionăm pe teren, nu să ne vărsăm nervii pe bunurile altui club", a spus preşedintele Iaşiului, Adrian Ambrosie.

Cei de la Poli Iaşi au postat imaginii pe contul lor de facebook şi au scris următorul mesaj: "Ei l-au cerut, ei au rupt ușa...Destul de ciudat". De asemenea, cei de la FC Botoşani sunt avertizaţi în privinţa acestor manifestări, ei urmând a juca împotriva FCSB-ului, acolo unde Alibec a fost protagonistul unui asemenea episod: "FC Botosani - Fotbal Club Botosani, aveți grijă, pregătiți-vă să faceți poze".

Mai multe