Jucătorii echipei Oţelul au rămas fără apă în trenul blocat în apropiere de Făurei
"Ni s-a spus în urmă cu puţină vreme că se încearcă eliberarea drumului către Făurei. În faţa nu mai putem merge, singura variantă acum ar fi să ne întoarcem şi să mergem pe o altă rută, Făurei-Tecuci-Mărăşeşti-Buzău şi apoi Ploieşti şi Bucureşti. Din păcate, orele se scurg şi nu se întâmplă mai nimic. Avem aproape 20 de ore de când suntem plecaţi, am rămas şi fără apă, sper ca în cel mai scurt timp trenul să poată pleca", a afirmat Viglianti.
Colegul său, căpitanul Sergiu Costin, a afirmat că trenul are căldură şi curent electric. "Poate să ocolească şi pe la Timişoara, numai să plecăm de aici. Aşa viscol nu am văzut în viaţa mea. Sunt oameni cu noi în tren, plecaţi de ieri de la 6 dimineaţa. Noi suntem tineri, sportivi, rezistăm mult mai uşor, dar lor le este foarte greu. Acum ne trebuie tuturor răbdare. Momentan trenul se mişcă câţiva metri în faţă şi în spate, pentru a nu îngheţa. E bine că avem căldură şi curent electric. Ne putem încărca bateriile de la telefoane pentru a putea rămâne în contact cu cei care ar putea să ne ajute", a explicat Sergiu Costin. (Dă-ne like! Urmăreşte Click pe Facebook)