Jucătorii lui Sepsi au răbufnit: «Asta înseamnă să fii prost»
Jucătorii de la Sepsi Sfântu Gheorghe nu s-au menajat delco la declaraţii după ce au pierdut printre degete două puncte la Botoşani.
Aflată în plină luptă pentru evitarea retrogradării, Sepsi Sfântu Gheorghe a fost egalată la ultima fază la Botoşani, un loc unde se câştigă greu şi de unde puteau reveni cu trei puncte care le-ar fi asigurat în mare măsură un final de sezon liniştit. Numai că, deşi au condus cu 2-1, până în ultimul minut al prelungirilor, formaţia oaspete a primit lovitura de graţie de la Tincu. „Este al treilea meci în care suntem egalaţi la ultima fază. Nu înţeleg, pot să zic că suntem proşti. Am pierdut sezonul acesta 6 puncte la ultimele faze, chiar nu îmi pot explica”, a declarat la Look TV fostul botoşăneanu Fulop. Aceeaşi idee a fost preluată şi de colegul său, Atilla Hadnagy: „Asta înseamnă să fii prost. Nu-mi pot explica aceste lucruri, trebuia să câştigăm. Am avut om în plus, am controlat partida. Parcă suntem blestemaţi”, a declarat el.