Keşeru pleacă de la Steaua, vine Ţucudean?

18 ianuarie 2015 19:40   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Sânmărtean şi Szukala nu sunt singurele pierderi pe care le-ar putea avea Steaua în această pauză competiţională. Pe lista posibilelor plecări e şi Claudiu Keşeru, cel mai important om de gol al roş-albaştrilor.

„Am primit o ofertă de la o echipă din Golf, dar n-am discutat încă nimic de bani”, a precizat impresarul francez al lui Keşeru.

La 28 de ani, vârful Stelei e în cea mai productivă perioadă a carierei, astfel că se gândeşte serios să prindă un contract avantajos în străinătate.

Dacă va fi aşa, oficialii din Ghencea au o variantă de rezervă. Este vorba despre George Ţucudean, un fost dinamovist care ar putea îmbrăca tricoul roş-albastru după „reţeta” Gabi Tamaş. „El aparţine de Charlton şi e greu să vorbim acum. Până la transfer mai e”, a spus Helmuth Duckadam, confirmând astfel interesul Stelei pentru Ţucudean.

Nu e prima dată când atacantul de 23 de ani care a jucat patru sezoane la Dinamo e foarte aproape de marea rivală a „câinilor”. „Eu am mai încercat să-l aduc la Steaua, dar n-am reuşit”, a confirmat impresara fotbalistului, Anamaria Prodan.

În divizia a doua engleză, George Ţucudean trece însă printr-o criză de eficacitate îngrijorătoare. Deşi a jucat peste 20 de meciuri, românul n-a dat decât două goluri, ultimul în luna octombrie.

Steliştii se ceartă cu chinezii

După meciul de sâmbătă cu Dortmund (0-1), Steaua ar fi trebuit să continue seria amicalelor contra chinezilor de la Shanghai Shenhua. Partida era programată miercuri, 21 ianuarie, dar a fost anulată din cauza faptului că oficialii celor două echipe n-au ajuns la un consens privind locul de disputare.

În cantonamentul din Spania, Steaua va mai întâlni Sturm Graz (31 ianuarie), ŢSKA Sofia (3 februarie), Sparta Praga (6 februarie) şi NK Maribor (8 februarie).  

Mai multe