Kuban i-a făcut o ofertă de nerefuzat lui Mutu: 2 milioane de euro şi avion privat!
Adi Mutu este în vacanţă, dar se ocupă în acelaşi timp şi de viitorul său fotbalistic. Site-ul italian fiorentinanews.com a scris ieri că „Briliantul" s-a întâlnit la reşedinţa din Miami cu reprezentanţii lui Kuban Krasnodar, pentru a pune la punct detaliile transferului său la echipa lui Dan Petrescu.
Iar oferta pe care i-au făcut-o ruşii este mai mult decât atractivă! Mutu ar avea la Kuban un salariu de 2 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri grase de performanţă şi un avion privat pentru deplasările sale în România şi Italia.
Conform sursei citate, Mutu ar fi spus deja „Da" propunerii! Mai rămân de stabilit condiţiile despărţirii de Fiorentina, dar având în vedere că salariul lui Mutu ar creşte din acest sezon la 2,8 milioane de euro, gruparea italiană ar spune bogdaproste dacă s-ar alege şi cu ceva bani în urma tranzacţiei.
Principala problemă pentru Mutu ar fi însă familia. „Adrian are copiii la grădiniţă la Florenţa, familia lui se simte foarte bine acolo, e un oraş frumos. Nu-i aşa uşor să-ţi faci bagajele şi să pleci la Krasnodar", spunea în urmă cu câteva zile Giovani Becali, fostul său impresar.