La Dinamo numai jucătorii sunt de vină? Rednic e mereu nemulțumit
După egalul cu Gaz Metan (1-1), antrenorul Mircea Rednic și-a atacat din nou fotbaliștii.
Mircea Rednic a făcut transferurile dorite și a avut timp să pună pe picioare o formație competitivă, dar rezultatele „câinilor” sunt aceleași. Vineri, Dinamo a scos cu noroc un punct pe teren propriu contra celor de Gaz Metan, Salomao marcând golul egalizator (1-1) în ultimul minut al prelungirilor. Pe teren s-au aflat și trei dintre ultimele achiziții ale dinamoviștilor, Ait-Atmane (titular), respectiv Zenke și Montini, intrați în repriza secundă.
În aceste condiții, surprinde faptul că Mircea Rednic nu și-a schimbat discursul acuzator la adresa propriilor jucători. „O ducem bine până la 20 de metri, dar problema e acolo, centrările nu sunt cum trebuie. Ești la Dinamo, mai mult tupeu, mai mult curaj! În apărare lucrurile nu merg de mult timp și i-am tot schimbat. Mulți ar fi rezerve în mod normal la Dinamo”, a declarat Rednic, care a rămas cu o singură victorie în șase meciuri la cârma alb-roșilor.