Lacrimi după 501 meciuri! Spaniolul Fabregas, copleșit de emoții
Spaniolul Cesc Fabregas a plâns la despărțirea de Chelsea și de fotbalul englez. Cu excepția a trei sezoane petrecute la Barcelona, mijlocașul spaniol Fabregas (31 de ani) și-a desfășurat restul carierei în Premier League, mai întâi la Arsenal și apoi la Chelsea. Sâmbătă, Cesc a bifat ultimul său meci în Anglia, cu numărul 501.
Fostul internațional iberic Cesc Fabregas a avut un singur scop în primele zile ale anului 2019. Știind că nu mai poate intra printre titularii lui Chelsea, spaniolul a vrut doar să ajungă la cifra de 500 de partide desfășurate în spațiul britanic înainte de a se transfera într-un alt campionat. Această bornă impresionantă a fost bifată la 2 ianuarie, în confruntarea de campionat cu Southampton (0-0), la peste 14 ani distanță de la debut, în 2004 în tricoul lui Arsenal.
Sâmbătă, Cesc Fabregas a avut parte de un alt moment emoționant, partida din Cupa Angliei dintre Chelsea și Nottingham Forrest (2-0) fiind folosită ca una de adio. La ultima sa prezență pentru Chelsea, Fabregas a vărsat lacrimi pe „Stamford Bridge” atunci când a fost schimbat în minutul 85, special pentru a primi ovațiile publicului.
Viitoarea destinație a fotbalistului spaniol se va lămuri în zilele în care urmează, însă va fi departe de Anglia, a doua sa casă. AS Monaco și AC Milan sunt echipele care s-au declarat până acum interesate de Cesc Fabregas.