Laurențiu Reghecampf, în pericol de a fi demis
Seria de meciuri fără victorie înregistrată de la Al Wasl i-a făcut pe ziariștii din Emiratele Arabe Unite (UAE) să scrie că pe antrenorul român îl paște demiterea.
În cele trei etape disputate din Arabian Gulf League, echipa lui Reghecampf (44 de ani) a înregistrat următoarele rezultate: 0-0 la Al Nasr, 1-3 cu Al Ain și 0-1 la Ajman. Al Wasl se află pe penultimul loc (13) în clasament, cu un singur punct. "Aștept decizia clubului", a comentat Laurențiu Reghecampf, care a semnat cu formația din Dubai in ianuarie 2019. Finalistă a UAE League în ediția 2016/2017, Al Wasl urmărește să câștige competiția, ceea ce n-a mai reușit din 2007. Din câte se pare, proprietarii echipei sunt nemulțumiți de campania de transferări propusă de Reghecampf, care ar fi refuzat anumiți fotbaliști ce dau randament acum la alte echipe din Emiratele Arabe Unite.