Lazăr, Herea şi Lucescu s-au războit în Grecia
27 septembrie 2015 20:37
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Costin Lazăr, Ovidiu Herea şi Răzvan Lucescu, trei oameni de care se leagă ultimul Rapid performant în fotbalul românesc, s-au întâlnit sâmbătă seara în Grecia.
Fostul căpitan a îmbrăcat tricoul lui Iraklis Salonic, iar Herea pe cel al Skodei Xanthi, echipa antrenată de Lucescu junior. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Lazăr şi nou promovaţii de la Iraklis rămân la retrogradare, iar Skoda lui Herea şi Lucescu se zbate la mijlocul clasamentului. Niciunul dintre cei doi români n-a reuşit să marcheze, dar ambii au văzut cartonaşul galben.