Liga 1 îl pierde pe Popa, cel mai amuzant antrenor! "Mă retrag. M-am săturat să muncesc gratis!"

4 februarie 2018 13:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

ACS Poli Timişoara a pierdut cu Sepsi în ultimul minut al meciului jucat la Ploieşti şi la cum au arătat bănăţenii, intră clar printre favoriţii la retrogradare.

Tehnicianul "violeţilor", Ionuţ Popa, a răbufnit la finalul partidei şi spune că are o echipă slabă, cu care nu vrea să se facă de râs. În consecinţă, acesta intenţionează să iasă definitiv din fotbal, mai ales că nu e plătit decât o dată la câteva luni. "Sunt supărat pe echipă, pe jocul unor jucători. Am purtat o discuţie cu preşedintele echipei pentru rezilierea contractului meu pe cale amiabilă. Din păcate, în această iarnă, lotul a ajuns unul foarte slab, poate cel mai slab din acest campionat, şi nu-mi mai permite să mă bat la menţinerea în Liga 1. Nu vreau să mă fac de râs! Luni mă voi vedea cu Comitetul Director, dar, la această oră, dorinţa mea e să plec. Probabil mă voi retrage şi din antrenorat, pentru că m-am săturat să-mi fac meseria fără să fiu răsplătit. 

În ultima lună, jucătorii au primit trei salarii restante, iar antrenorii doar unul. Noi, antrenorii, am decis intenţionat să ne mai amâne cu salariile pentru ca jucătorii să nu se mai plângă. Şi ei cum reacţionează? Nu s-au dăruit deloc şi, dacă până acum le-am luat apărarea, acum m-au dezamăgit. La cum arată acum lotul, nu avem nicio şansă. Din păcate, aşa va rămâne şi nu se mai poate face nimic", a declarat Popa.

Mai multe