Liga 1 se joacă iar la TAS

10 mai 2015 20:08   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Nu e sezon fără probleme în Liga 1, iar când situaţiile depăşesc sfera de competenţă a oamenilor de fotbal, se apelează imediat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Aşa s-a întâmplat în ultimele şapte sezoane şi nici campionatul în curs “nu scapă”.

La finalul lunii mai e aşteptată decizia TAS privind cele 24 de puncte luate CFR-ului, ca urmare a datoriilor avute către jucători. Clujenii au primit semnale că punctele vor ajunge din nou la ei. Un alt scandal a  ajuns deja la TAS. Oficialii divizionarei secunde Râmnicu-Vâlcea au contestat dreptul de participare în prima ligă a echipei CSU Craiova, argumentând că poţi promova în primul eşalon doar după 3 ani în ligile inferioare, nu după un singur sezon, cum e cazul oltenilor. Decizia va veni la începutul lui iunie, existând riscul ca echipa lui Cârţu şi Săndoi să fie retrogradată şi să se dea, astfel, peste cap tot campionatul. Nu ar fi prima dată, pentru că, de şapte ani încoace, ierarhia finală a Ligii 1 se stabileşte la Lausanne.

e Sezonul 2007-2008: Vaslui a ajuns în cupa Intertoto, în dauna Oţelului. Vaslui a contestat dreptul de joc a doi fotbalişti de la Oţelul, în meciul terminat egal, 1-1. TAS a decis 3-0 la “masa verde” pentru moldoveni, care au terminat sezonul peste Oţelul.

  • Sezonul 2008-2009: Poli Timişoara a terminat pe 2, peste Dinamo, şi a mers în preliminariile Ligii Campionilor. I-au fost luate şase puncte în urma unor probleme privind palmaresul, dar le-au recuperat la Lausanne.
  • Sezonul 2009-2010: Rapid a ratat locul de Europa, după ce  a pierdut “la masa verde” meciul cu Timişoara. Poli a contestat dreptul de joc a lui Varga şi Bălan, iar TAS le-a dat dreptate.
  • Sezonul 2010-2011: Oţelul, ajutată să ia titlul, după ce a câştigat la ”masa verde” meciul cu Pandurii, partidă care nu s-a jucat, ca urmare a datoriilor avute de gorjeni.
  • Sezonul 2011-2012: CFR a luat titlul, după ce a câştigat meciul cu ”U” Cluj, la rejucare. Iniţial, partida a fost oprită, ca urmare a incidentelor de pe teren, la 1-0 pentru CFR, iar TAS a decis reluarea din primul minut.
  • Sezonul 2012-2013: Fără licenţă, ”U” Cluj a fost retrogradată. A câştigat însă dreptul de  a juca în prima ligă, ca urmare a apelului făcut la TAS.
  • Sezonul 2013-2014: Rapid a  câştigat barajul pentru promovare în prima ligă, dar Concordia a făcut apel, contestând dreptul de promovare. Deşi începuse sezonul de 2 etape, TAS a decis să reprimească formaţia din Chiajna în dauna Rapidului.
Mai multe