Liga Campionilor sau a "hoţilor"? Real Madrid – Liverpool, finala otrăvită

3 mai 2018 13:00   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ambele echipe calificate în ultimul act al Ligii Campionilor au beneficiat de ajutorul arbitrilor în semifinale.

La 26 mai, la Kiev, sezonul 2017-2018 al Ligii Campionilor se va încheia cu o finală de vis, între două dintre cele mai laureate echipe din istoria competiţiei. Împreună, Real Madrid (12) şi Liverpool (5) au adunat 17 trofee dintr-un total de 62, astfel că avem garanţia unei confruntări grandioase. Din păcate, “galacticii” şi “cormoranii” n-au ajuns pe propriile forţe în această fază, meciurile din semifinale cu Bayern, respectiv AS Roma, fiind marcate de gafe de arbitraj colosale, care au influenţat rezultatele.

Astfel, henţul evident comis în careu de Marcelo în partida Real – Bayern de marţi a fost urmat de o infracţiune identică, de această dată în careul lui Liverpool. El-Shaarawy de la AS Roma a şutat puternic din apropierea porţii, iar fundaşul Alexander-Arnold a respins mingea ca la handbal. Ei bine, nici de această dată nu s-a dat penalty, într-un moment în care AS Roma avea forţa de a întoarce eşecul (2-5) din tur. În returul de pe “Olimpico”, italienii s-au impus cu 4-2, sporind amărăciunea arbitrajului potrivnic al arbitrului sloven Skomina.

Henţul de mai sus n-a fost însă singura fază în care romanii au cerut, pe bună dreptate, penalty. La fel s-a întâmplat şi la semnalizarea eronată în ofsaid a bosniacului Dzeko, care avea să fie faultat clar de portarul Karius. Toate aceste controverse n-ar fi existat dacă în Liga Campionilor ar fi fost implementat arbitrajul video (VAR), însă UEFA ezită deocamdată să apeleze la tehnologia folosită deja în unele campionate mari ale Europei.

Mai multe