Liverpool amenință recordul de puncte al lui City

9 iulie 2020 14:12   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victorioasă pe terenul lui Brighton (3-1), într-un meci disputat în runda cu numărul 34 din Premier League, FC Liverpool totalizează 92 de puncte, fiind la doar 8 de recordul stabilit de Manchester City în ediția 2017/2018. În plus, ”cormoranii” câștigă din nou în deplasare, ceea ce nu mai reușiseră din etapa a 26-a, când s-au impus pe terenul lui Norwich.

Din 15 februarie alergau oamenii lui Jurgen Klopp după un nou succes pe teren străin. Și l-au reușit în fața lui Brighton, după un start de meci perfect. Golurile lui FC Liverpool au fost reușite de Salah (min. 6, 76) și Henderson (min. 8), în timp ce gazdele și-au salvat onoarea prin Trossard (min. 45).Klopp a profitat de faptul că echipa lui e campioană pentru a-l trimite pe teren pe Neco Williams, un fundaș lateral stânga galez de 19 ani. Cu 19 goluri înscrise în această ediție a Premier League, Salah s-a apropiat de liderul clasamentului golgheterilor, Jamie Vardie (Leicester), care are 22, și de Pierre-Emerick Aubameyang (Arsenal), care a marcat 20.  Cu 92 de puncte acumulate, FC Liverpool poate doborî recordul stabilit de Manchester City în ediția 2017/2018, când a atins „suta”. Are la dispoziție patru etape.

Mai multe