Lobonţ este şi tată de fetiţă
Cu lacrimi în ochi. Aşa a primit Bogdan Lobonţ, portar la echipa AS Roma, vestea că a devenit tată pentru a doua oară. Miercuri după amiază, frumoasa lui soţie, Iulia, a adus-o pe lume pe Azaria-Letiţia. „Suntem cei mai fericiţi părinţi!", ne-a spus Iulia la câteva ore după ce a devenit mamă.
Proaspeţii părinţi au ţinut secretă sarcina Iuliei aşa cum au procedat şi cu cununia lor. De miercuri, însă, cei doi nu-şi mai încap în piele de fericire.
Visul lor cel mare, acela de a deveni părinţi s-a împlinit. Frumoasa doamnă Lobonţ a născut, miercuri, după amiază, la clinica Mater Dei din Roma, o fetiţă perfect sănătoasă, care a cântărit 2,7 kilograme.
Chiar dacă sarcina nu a fost una uşoară pentru tânăra mămică, Iulia şi micuţa Azaria - Letiţia se simt foarte bine. Durerile au început în timp ce Bogdan se afla cu coechipierii la antrenament, Iulia fiind ajutată de prieteni să mergă la spital.
Medicul care a urmărit sarcina pe tot parcursul ei a programat-o imediat la cezariană. Totul a decurs perfect, chiar dacă micuţa mai trebuia să „lenevească" la mama în burtă aproape o lună.
„Suntem cei mai fericiţi. Nu pot să descriu în cuvinte sentimentul. Tocmai de aceea am ales numele de Letiţia care însemnă bucurie, pentru că fetiţa noastră este pentru noi cea mai mare bucurie. Fericirea este completată şi de faptul că micuţa a venit pe lume când era aici, la Roma, în vacanţă, şi frăţiorul ei, Cristi", ne-a spus Iulia emoţionată. La scurt timp după ce Azaria - Letiţia a venit pe lume, Bogdan a ajuns la spital cu un imens buchet de flori. El nu s-a mai dezlipit de lângă cele două ore întregi. Colegii de echipă l-au felicitat pe site-ul oficial al echipe AS Roma.
Iulia şi Bogdan s-au căsătorit în septembrie 2008, cei doi fiind la fel de discreţi şi în privinţa marelui eveniment: toată lumea a aflat în ultimul moment de nuntă.
Plăteşte pensie alimentară de 5.000 €
În urmă cu 6 ani, Lobonţ a purtat o luptă dură cu Loredana Constantin, pentru custodia fiului său, Andrei Cristian, acum în vârstă de 8 ani.
Copilul a revenit în grija mamei, cu precizarea că doar ea poate decide când şi în ce circumstanţe Lobby îl poate vedea.
La acelaşi proces, s-a decis ca portarul să achite o pensie alimentară lunară de 5.000 €. Între timp, relaţiile între cei doi s-au îmbunătăţit, iar Andrei Cristian îşi poate vizita tatăl mult mai des.
Clinica Mater Dei, unde a venit pe lume fetiţa Iuliei şi a lui Bogdan, e situată în inima Romei. Unitatea medicală este recunoscută pentru valoarea ştiinţifică a medicilor, profesionalismul personalului, integritatea şi nivelul tehnologic ridicat de echipamente de diagnostic şi terapeutic. Departamentul de Obstetrică este unul dintre cele mai moderne din Italia.
Chivu şi Mutu, prietenii lui Lobonţ, au tot fetiţe
Odată cu naşterea Azariei Letiţia, portarul de la AS Roma a intrat în rând cu foştii lui colegi de la echipa naţională. Cel mai bun prieten al lui Lobonţ, Cristi Chivu, este tatăl a două fetiţe: Natalia (3 ani) şi Anastasia (1 an).
După ce Alexandra Dinu i-a oferit un băieţel, pe Mario, Adi Mutu a avut şi el parte de două fiice, din căsătoria cu Consuelo. Adriana (5 ani) şi Maya (3 ani) sunt domnişoarele „Briliantului".
Ceva mai mare este fata lui Adrian Ilie, Milana, care a ajuns la 11 ani. Dorin Goian are şi el o fiică, Maya (5 ani), care este sora lui Nectarie (1 an). Astă-vară, Daniel Niculae şi-a ţinut şi el în braţe primul copil, tot o micuţă, Ariana, care, între timp, a ajuns la „venerabila" vârstă de 6 luni.