Lovit de leucemie, antrenorul Mihajlovic a fugit din spital să stea pe bancă

26 august 2019 14:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După 41 de zile de chimioterapie, antrenorul Bolognei a vrut neapărat să stea alături de echipa sa la debutul în Serie A.

Diagnosticat cu leucemie în urmă cu aproape două luni, tehnicianul Sinisa Mihajlovic (50 de ani) a început imediat lupta cu teribila boală, internându-se în tr-un spital din Bologna pentru chimioterapie. Astfel, chiar dacă a rămas în funcția de antrenor principal la Bologna, nimeni nu s-ar fi așteptat ca sârbul să-și facă apariția duminică seară la Verona, în meciul din prima etapă a campionatului italian. Mihajlovic a obținut însă acordul medicilor să părăsească spitalul, iar prezența sa pe arena „Bentegodi” a fost cu adevărat emoționantă. Vizibil slăbit de efectul tratamentului, fostul mare fundaș nu numai că a stat pe bancă, dar a încercat mereu să le dea indicații elevilor săi de la marginea terenului, Bologna izbutind în cele din urmă o remiză (1-1). De altfel, chiar și în cele 40 de zile în care a stat în spital, Sinisa Mihajlovic s-a implicat în pregătirea echipei urmărind transmisiuni în direct de la antrenamente. „Voi înfrunta boala cu capul sus, trebuie să ies învingător pentru familia mea și pentru copiii mei. E o maladie agresivă, dar pot s-o înving. Le-am explicat și jucătorilor că trebuie să atacăm și să câștigăm, să aplicăm tactica mea în această bătălie”, a declarat antrenorul sârb.

Mai multe