Lucescu este ca şi instalat la Trabzonspor
Despre posibila despărţire dintre Mircea Lucescu şi echipa ucraineană Şahtior se vorbeşte de mult timp. De această dată, lucrurile par să fie mai serioase. Aceasta pentru că „Il Luce” a fost arma cu care Muharrem Usta a fost ales în postul de preşedinte al clubului Trabzon-spor. Culmea, printre învinşii din alegeri ai lui Usta se numără şi cel care l-a avut ca „port-drapel” pe Gică Hagi.
„Sunt sigur că, începând din vara viitoare, alături de Lucescu, vom face un plan prin care în trei-patru ani vom câştiga campionatul. Păstrez legătura cu Lucescu de mult timp şi mi-a promis că vine după ce încheie sezonul cu Şahtior”, a fost discursul lui Usta, cu care şi-a convins electoratul.
Pe de altă parte, Şahtior Doneţk joacă în această seară în capitala Franţei ultimul meci din grupele Ligii Campionilor, cu Paris Saint-Germain. Pentru a se califica în 16-imile de finală ale Ligii Europa, elevii lui Mircea Lucescu trebuie să-şi securizeze poziţia a treia, cea pe care se află în prezent. Cu ocazia meciului de la Paris, delegaţia condusă de tehnicianul român de 70 de ani a depus câteva buchete de flori în Piaţa Republicii. Este locaţia unde a fost amenajat un loc special destinat celor care vor să aducă un omagiu pentru victimele sângeroaselor atentate de la 13 noiembrie, atunci când au murit peste 130 de persoane.