Lucescu îşi atribuie şi formarea lui Simeone. Vezi ce spune tehnicianul român despre cel mai în vogă antrenor al momentului!

2 mai 2014 13:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Atletico Madrid este de departe revelaţia acestui sezon de Liga Campionilor, dar şi cea mai mare surpriză a campionatelor tari din Europa. În consecinţă, şi Diego Simeone, antrenorul acestei echipe este el însuşi o bombă pentru toată lumea după ce a bătut tehnicieni ca Mourinho, Anceloti sau Martino.

Mircea Lucescu, antrenorul român al lui Şahtior Doneţk, îi recunoaşte meritele şi îşi trage şi el partea leului. "Îl cunosc foarte bine pe Diego Simeone. A debutat cu mine în fotbalul european, la Pisa, în 1990-1991. El nu era talentat, trăgea la poartă numai cu latul. În schimb, avea un stil de luptă extraordinar. Eu sunt în relaţii foarte bune cu el, mi-am dat seama că va deveni un mare antrenor. E foarte ambiţios, cu un bagaj de cunoştinţe foarte vast. La Atletico a construit o echipă foarte bine organizată, bazată pe principiile fotbalului italian, în principal pe disciplină totală. Jucătorii lui au ardoare de victorie, dar el a avut şi puţin noroc cu Chelsea, să ne uităm la greşelile lui Hazard, care nu a revenit în apărare la faze critice. Toate echipele seamănă cu antrenorul lor. Dacă antrenorul are personalitate, atunci şi echipa e la fel", a spus "Il Luce".

Mai multe