Lucescu junior a devenit lider în Grecia sub ochii lui Lucescu senior
PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a câştigat luni seara cu scorul de 2-1 partida cu echipa de pe locul 1, Atromitos, şi s-a instalat în locul atenienilor în fotoliul de lider. Trupa românului are acelaşi număr de puncte ca AEK, 21, dar un golvaeraj mai bun.
La partida de aseară, de pe Toumba Stadium, alb-negrii au avut un oaspete de marcă! Mircea Lucescu a venit pentru prima dată să vadă la lucru în Grecia echipa fiului său, iar selecţionerul Turciei i-a purtat noroc. A avut însă nevoie de intervenţii speciale pentru a intra pe stadion, pentru că PAOK ispăşeşte o pedeapsă de 7 meciuri cu porţile închise după incidentele dintre fani la un meci din startul campionatului. Micrea Lucescu a profitat de moment şi a coborât la vestiare, unde s-a fotografiat cu Răzvan şi cu staff-ul său. Tehnicianul în vârstă de 72 de ani are şi o pilă bună la PAOK, Lubos Michel, fostul director sportiv al său de la Şahtior Doneţk, e acum alături de Răzvan, membru în conducerea grecilor.