Lucescu s-a răzbunat pe turci

6 august 2015 22:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Şahtiorul lui Mircea Lucescu a avut o dublă de foc în turul III preliminar al Ligii Campionilor, dar a trecut-o cu brio, în stil de mare echipă.

După 0-0 la Istanbul, starurile de multe zeci de milioane de euro n-au avut nicio şansă la Lvov, unde s-a disputat returul, şi au pierdut cu 3-0. Mircea Lucescu, despre care s-a vorbit toată vara că e favorit s-o preia pe Fenerbahce, a pregătit impecabil meciul şi n-a avut nicio emoţie pentru calificare. Gladky a deschis scorul în minutul 25, căpitanul Srna a făcut 2-0 din penalty în minutul 65, iar Teixeira a închis conturile trei minute mai târziu. 3-0 sec pentru ucraineni, iar Nani, Diego, Raul Miereles şi Van Persie mai bine stăteau acasă.

Pentru băieţii portughezului Vitor Pereira urmează un play-off de Liga Europa, iar pentru Şahtiorul lui Mircea Lucescu, unul de Liga Campionilor. Din păcate, în faţă se întrevede pe culoarul non-campioanelor tot o dublă infernală, posibil în faţa unor adversari ca AS Monaco, Valencia, Sporting Lisabona, Bayer Leverkusen sau Lazio Roma. 

Mai multe