Lui Mutu i-au murit lăudătorii

20 septembrie 2012 13:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deşi nu a jucat până acum decât 30 de minute fără mari realizări, Adi Mutu crede că nu este nici o diferenţă între el şi Zlatan Ibrahimovic, starul lui PSG.

"Lauda de sine nu miroase a bine", spune un proverb românesc care i se poate aplica perfect lui Mutu. Noua achiziţie a celor de la Ajaccio n-a demonstrat încă nimic în prima ligă franceză, însă "Briliantul" a găsit de cuviinţă să se complimenteze singur.

"Ligue 1 a avut mereu fotbalişti valoroşi, nu suntem doar eu şi Ibrahimovic. În acest an, campionatul va fi şi mai puternic pentru că a venit Zlatan, a venit Lavezzi, am venit eu şi vor mai veni şi alţii", a declarat românul într-un interviu acordat site-ului oficial al Ligue 1.

În continuare, Mutu a păstrat aceeaşi notă, desconsiderând puţin competiţia din Hexagon. "Eu sunt obişnuit să joc la un nivel mai înalt decât cel la care mă aflu acum, adică în Liga Campionilor. Acolo dacă nu dai gol din ocaziile pe care le ai, s-ar putea să nu mai ai ulterior alte şanse", a completat "Briliantul", amintindu-şi probabil de perioada sa de glorie în tricoul Fiorentinei.

De asemenea, Mutu n-a uitat de provocarea pe care i-a lansat-o lui Zlatan Ibrahimovic (fostul său coleg de echipă de la Juventus) cu privire la cine va termina sezonul cu mai multe goluri.

"Nu mi-e frică de competiţia cu Zlatan. Sunt puţin îngrijorat pentru că el a marcat deja de cinci ori şi este un atacant foarte bun, cu o echipă care îl ajută extrem de mult. Oricum, l-am provocat pe Ibra în primul rând pentru că suntem prieteni", a explicat Mutu.

Mai multe