Lui Stoichiţă i s-au dictat schimbările la telefon!
Când l-a instalat pe Mihai Stoichiţă în locul lui Ilie Stan, Gigi Becali anunţase că se va implica serios în viaţa echipei: „Fac ce vreau eu! Fac eu echipa, câştigăm toate meciurile şi luăm titlul". Iar patronul Stelei s-a ţinut de cuvânt.
Pe lângă faptul că el este cel care alege titularii înainte de meciuri, Becali este şi cel care-i dictează schimbările lui Stoichiţă în timpul partidelor! Pentru cei care se îndoiau încă de acest lucru, dovada a venit în minutul 56 al meciului cu Rapid.
Mihai Stoichiţă a fost surprins de camerele DigiSport vorbind la telefon pe bancă, iar la câteva minute distanţă Mihai Costea a părăsit terenul pentru a-i face loc lui Tibi Bălan. Deşi urma ca ambele părţi să nege dialogul, managerul Mihai Stoica a gafat şi i-a dat pe cei doi în fapt imediat ce s-a terminat meciul.
„Probabil că Stoichiţă a vorbit cu Gigi. Gigi era foarte curios să vadă starea unor jucători", a declarat Meme. În acest caz, negarea era inutilă, iar Becali a recunoscut: „Dacă vreau să sun, sun! Nu-mi interzice nimeni, aşa că fac ce vreau eu. Cui nu-i convine, la revedere. Tu nu-l cunoşti pe Becali când te angajezi la el?"
Dialogul s-a purtat pe telefonul managerului general Mihai Stoica, aşa cum se întâmplă la fiecare meci, dar la finalul partidei, Stoichiţă era singurul care a negat faptul că a discutat cu europarlamentarul.
În încercarea sa de a fi convingător, tehnicianul a spus că este dispus să facă publică factura telefonului său mobil, pentru a demonstra că n-a fost sunat de Becali: „Nu vorbeam cu patronul, era o problemă personală. Dacă dumneavoastră credeţi că Gigi Becali antrenează această echipă, veniţi la antrenamente să vedeţi. Gigi este patronul clubului, discutăm înainte de meciuri şi atât!".
Ulterior, tehnicianul s-a dat singur de gol: „M-a sunat pe bancă un colaborator pe care îl am în tribună mereu, să-mi spună ce nu pot observa la nivelul gazonului. Când vorbesc cu Gigi Becali, vorbesc prin intermediul lui Mihai Stoica. Gigi nici nu ştie numărul meu de telefon, pentru că atunci când îl sun nu-mi răspunde".
«Cârţule, taci din gură, că şi ţie îţi făceam la fel!»
După ce fostul antrenor al roş-albaştrilor, Sorin Cîrţu, a afirmat, într-o intervenţie televizată, că „Becali l-a pus într-o situaţie jenantă pe Stoichiţă prin acel apel în plin meci", patronul Stelei a pus mâna pe telefon şi a sunat la DigiSport: „Sorine, ai uitat că-ţi făceam şi ţie echipa şi schimbările?!".
Răspunsul lui „Sorinaccio" nu s-a lăsat însă aşteptat. „Să nu mă apuc să spun eu ce faci tu în palatul ăla plin de icoane! Te dai mare credincios, îi înjuri pe toţi de morţi, fariseule! Eşti un nesimţit şi un mincinos! Îţi făceai singur schimbările! Îţi făceai schimbările în cap şi credeai că mi le faci mie", a tunat „Cârţu".
Cele mai tari glume, după derby, despre Stoichiţă
„Sunteţi răutăcioşi. Poate l-a sunat soţia să ia pâine în drum spre casă de la stadion"„Cred că era Ilie Stan care l-a sunat să-i zică: «Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă!»" „Îi dăduse Mache telefonul să vorbească la linia erotică. Îl văzuse mai stresat pe Slughiţă" „Mai rămâne să cheme Gigi şi un jucător la bancă să-i dea indicaţii la telefon" „Gigi l-a făcut mat pe Răzvan Lucescu. A fost mai inspirat la schimbări"