Lupescu invită "Generaţia de Aur" la finala Ligii Campionilor
Şeful Comisiei Tehnice UEFA, Ionuţ Lupescu, doreşte să-şi invite foştii colegi din "Generaţia de Aur" la Cardiff, oraşul unde va avea loc finala Ligii Campionilor. Tot aici "tricolorii" au învins ţara Galilor şi s-au calificat la CM 1994 din America.
"Vreau să-i invit pe toți colegii mei la Cardiff, la finala Champions League. Toți cei care am fost atunci la Cardiff, 15-20, câți am fost, când ne-am calificat la Mondialul din America. Le-am făcut o propunere și vreau să vină si ei să vedem finala, mai bem un pahar de vin, mai stăm de vorbă", a declarat Ionuţ Lupescu la Digi Sport.
Din lotul nostru de la Cardiff au făcut parte unii ca: Prunea, Stîngaciu, Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali, Selymeș, Popescu, Lupescu, Sabău, Munteanu, Panduru, Hagi, Dumitrescu, Răducioiu, Vlădoiu.
La Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, România a ajuns în sferturile competiţiei, unde a fost eliminată de Suedia.