Luptă dramatică în Spania

21 aprilie 2016 21:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gafele Barcelonei cu Real, Sociedad şi Valencia, meciuri pierdute neaşteptat de catalani, au transformat prima ligă spaniolă într-o nebunie curată. Băieţii lui Simeone i-au egalat la puncte pe Messi şi compania, 79, iar trupa lui Ronaldo a venit la un punct în spatele celor două, 78.

În aceste condiţii, finalul de campionat devine dramatic, toată lumea făcând calcule de zor. Barcelona a ieşit din pasa proastă cu un senzaţional 8-0 la Deportivo, Atletico a scăpat vie din infernul de la Bilbao, scor 1-0, cel mai greu meci pentru ea din ce-i rămăsese de jucat, iar Realul a dat de pământ, 3-0, cu Villareal, pe Bernabeu. Cel mai uşor program îl au catalanii, care vor înfrunta doar echipe care se bat la retrogradare, printre care şi Espanyolul lui Gâlcă. Cel mai greu îi va fi Realului, care va juca la Sociedad şi cu Valencia, adică două dintre echipele care au relansat campionatul învingând Barcelona. La egalitate de puncte în doi, Messi şi compania sunt campioni pentru că au meciurile directe atât cu Real, cât şi cu Atletico. Într-un clasament la egalitate în trei, trupa lui Simeone va ieşi însă campioană.

Mai multe