Lupu iese din spital!
Dănuţ Lupu a suferit o dublă pneumonie şi de sâmbătă se află internat la spitalul "Matei Balş". Fostul internaţional se simte mai bine şi luni va fi externat.
"Se simte foarte bine şi, cel mai probabil, luni sau în cursul săptămânii viitoare va părăsi spitalul. E puţin nervos pentru că nu se mai află sub influenţa sedativelor şi organismul are nevoie de tutun! El fuma câte două pachete de ţigări pe zi. Dănuţ ar fi vrut să plece încă de zilele astea din spital, dar medicii nu l-au lăsat, chiar dacă a depăşit faza critică. În câteva zile se va simţi şi mai bine. Poate că de luni ar putea să părăsească spitalul", a spus un apropiat al fostului fotbalist, conform prosport.ro.
Lupu a fost supus unui tratament cu antibiotice, având nevoie de 1.000.000 de unităţi de penicilină la opt ore pentru a-şi reveni.
Dănuţ Lupu, 46 de ani, a jucat la echipe ca Dinamo, Rapid, Panathinaikos (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Brescia (Italia) şi Tzafririm Holon (Israel) şi a câştigat cinci trofee. La naţională a bifat 14 meciuri şi a făcut parte din lotul pentru Mondialul din 1990.