Maftei: ”Sunt dator CFR-ului, nu plec de la Cluj!”
13 ianuarie 2012 14:59
Fotbal intern
Ultima actualizare:
În ultimele şapte luni, Vasile Maftei a jucat doar zece minute pentru CFR Cluj, accidentările ţinându-l departe de gazon. Acum, fundaşul se simte dator să nu dea curs niciunei oferte de a pleca din Gruia.
"Nu m-a contactat nimeni de la Rapid, probabil au fost discuţii doar la nivelul celor două conduceri. Eu oricum nu mă gândesc să plec de la CFR, am o datorie morală faţă de şefi, care au crezut în mine când m-au luat de la Urziceni şi care au avut răbdare să îmi revin după accidentare. Sper să fiu sănătos şi să joc cât de mult în retur", a spus fostul rapidist, ajuns la 30 de ani.