Man. United - Bournemouth, amânat din cauza unei ameninţări cu bombă. Pachetul suspect a fost detonat

15 mai 2016 18:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Premier League era astăzi în sărbătoare, cele 10 meciuri ale etapei cu numărul 38 urmând să încheie un sezon 2015-2016 spectaculos şi plin de surprize. S-au jucat însă doar nouă partide, pentru că Manchester United - Bournemouth a fost amânat la o dată care se va stabili ulterior.

UPDATE: Echipele de genişti desăşurate pe Old Trafford au detonat pachetul suspect găsit pe stadion, susțin surse din poliția britanică.

UPDATE: “Poliţia din Manchester colaborează cu Manchester United pentru a se asigura că toată lumea este evacuată în siguranţă”, a scris pe Twitter comisarul-şef al Poliţiei din Manchester.

Motivul este acela că un pachet suspect a fost descoperit sub o tribună a stadionului Old Trafford cu câteva zeci de minute înainte de startul jocului, iar forţele de ordine au decis să nu rişte. Cei 20.000 de fani care apucaseră să intre în arenă au fost evacuaţi în linişte şi trimişi acasă, făcând loc câinilor dresaţi şi geniştilor. Până la urmă nu s-a mai descoperit nimic, iar partida urma să înceapă cu 45 de minute întârziere. În cele din urmă, organizatorii au decis că, pentru eliminarea totală a tensiunii, cel mai indicat ar fi ca jocul să se amâne şi să se dispute zilele următoare.

Unii dintre fanii lui Manchester City au acuzat imediat pe site-urile de socializare că asta nu e decât o stratagemă a rivalilor de a şti dinainte să joace ei rezultatul meciului cetăţenilor de la Swansea, astfel încât să ştie cum să trateze partida lor cu Bournemouth. Asta pentru că City şi United, cele două rivale din Manchester, sunt în luptă directă pentru locul 4, ultimul care duce în Liga Campionilor. Din această cauză, toate meciurile acestei ultime etape au fost stabilite pentru aceeaşi oră, 17:00.

Mai multe