Manchester City s-a impus la Paris, cresc șansele unei „finale engleze”

29 aprilie 2021 0:46   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Manchester City a câștigat cu 2-1 (0-1), astăzi (miercuri, 28 aprilie), pe terenul lui Paris Saint-Germain, în prima manşă a semifinalelor ediției 2020/2021 a Ligii Campionilor la fotbal. „Cetățenii” au prima șansă de a se califica în finală, acolo unde ar putea da peste Chelsea Londra, care a scos un egal (1-1) la Madrid, cu Real.

Parizienii au intrat bine în meci, dominând prima parte. În minutul 15,  Di Maria a centrat din corner, iar Marquinhos a înscris cu capul. Reacția lui City a venit după o oră de joc, când a înscris cu ceva noroc. În minutul 64, De Bruyne a trimis o centrare din lateral-stânga, de la peste 20 de metri de poartă, mingea a luat efect şi a intrat în poartă, păcălindu-l pe Navas. Șapte minute mai apoi, Mahrez a executat o lovitură liberă de la circa 23 de metri, din poziţie centrală, mingea a trecut prin zidul francez şi a intrat în poartă.În minutul 77, Idrissa Gueye (PSG) a fost eliminat, văzând cartonaşul roşu pentru un fault dur asupra lui Gundogan.Au evolua următoarele echipe:PSG: Navas - Florenzi, Marquinhos, Kimpembe, Bakker - Gueye, Paredes (Ander Herrera, 83) - Di Maria (Danilo, 80), Verratti, Neymar - Mbappe. Antrenor: Mauricio PochettinoCity: Ederson - Walker, Stones, Ruben Dias, Cancelo (Zincenko,  61) - Gundogan, Rodri, De Bruyne - Mahrez, Bernardo Silva, Foden. Antrenor: Pep GuardiolaA arbitrat Felix Brych (Germania)

Liga CampionilorSemifinale

Marți, 27 aprilieReal Madrid - Chelsea Londra 1-1Returul se va juca în 5 mai

Miercuri, 28 aprilieParis Saint-Germain - Manchester City 1-2Returul e programat în 4 maiFinala este programată în 29 mai, la Istanbul, pe Stadionul Olimpic „Ataturk”.

Mai multe