Marica a pus capăt unui calvar de 132 de zile
Ciprian Marica şi-a forţat norocul în această vară, încercând să prindă un contract beton la o formaţie de top din Europa. Până la urmă, vârful naţionalei României a fost nevoit să accepte propunerea celor de la Getafe, o echipă de mijlocul clasamentului în Spania.
La 18 mai 2013, la un meci cu Frankfurt în care a fost doar rezervă, Marica îşi încheia socotelile cu Schalke. Nemţii nu i-au mai prelungit contractul atacantului român de 28 de ani, trimis astfel să-şi negocieze singur viitoarea destinaţie.
Au urmat patru luni de coşmar (mai exact 132 de zile), în care Marica a analizat la sânge ofertele primite.
Cum pretenţiile sale salariale erau de cel puţin 2,5 milioane de euro pe an, nimeni nu s-a încumetat să arunce cu aceşti bani pe un fotbalist care evoluase foarte puţin în ultimele două sezoane din Germania. Rând pe rând, Steaua, West Ham, Fiorentina, Lazio, Newcastle, Arsenal sau Rayo Vallecano au făcut pasul înapoi în discuţiile cu Marica. Totuşi, românul a fost la un singur pas de transferul mult visat, la Tottenham, o echipă care putea să-i satisfacă dorinţele.
„Am aşteptat pînă marţi să vedem dacă va semna acolo. Totul a depins de Adebayor, care era trimis la echipa a doua. Dacă s-ar fi înţeles şi pleca de la Tottenham, Marica ar fi mers acolo. Dar se pare că nu s-a întâmplat asta. L-au reprimit pe Adebayor, nu au avut ce face", a mărturisit ieri Victor Becali, agentul jucătorului.
Cu varianta Tottenham spulberată, Marica trebuia să acţioneze rapid, în condiţiile în care timpul nu mai curgea în favoarea sa. Astfel, tricolorul a plecat joi în Spania, unde s-a întâlnit cu oficialii lui Getafe, a treia echipă ca valoare din Madrid, după Real şi Atletico.
De această dată, Marica n-a mai pus condiţii, acceptând un salariu anual de aproximativ 1,2 milioane de euro. În condiţiile în care s-a transferat liber de contract, iar Getafe n-a plătit nimic pe el, atacantul român va încasa încă un milion de euro ca primă de instalare.
După ce a bătut palma cu preşedintele lui Getafe, Marica a asistat din tribune la meciul câştigat de madrileni cu Celta Vigo (2-0). Dacă formalităţile se vor încheia la timp (contractul urma să fie semnat aseară sau, cel târziu, astăzi), iar antrenorul Luis Garcia va considera că e pus la punct cu pregătirea fizică, românul ar putea debuta duminică, la Barcelona, în meciul cu proaspăta echipă a lui Gabi Torje, Espanyol.
Marica şi-a găsit echipă la o zi după ce Victor Piţurcă a anunţat stranierii în vederea meciurilor cu Andorra şi Estonia (11 şi 15 octombrie) din preliminariile Cupei Mondiale.
În aceste condiţii, Marica va primi telegrama de convocare în perioada următoare, el fiind unul dintre jucătorii preferaţi ai selecţionerului. S-a antrenat prin parcuri. În perioada de 132 de zile în care n-a avut echipă de club, Marica a jucat patru meciuri la naţionala României (cu Trinidad-Tobago, Slovacia, Ungaria şi Turcia), reuşind să marcheze tot atâtea goluri. Pentru a-şi menţine cât de cât forma fizică, atacantul român s-a antrenat pe unde a apucat: ba singur prin parcuri, ba cu Dinamo, ba în cantonamentul naţionalei de la Mogoşoaia.
Înainte de a începe discuţiile cu Marica, oficialii lui Getafe s-au consultat inclusiv cu Craioveanu, fost jucător la echipă. „M-au întrebat ce fel de persoană este. Antrenorul e cel care l-a dorit mai mult, căuta un jucător care să dea 10-15 goluri pe sezon", a declarat Craioveanu la DigiSport.
Are probleme cu numele. Imediat după ce a fost anunţat transferul, fanii lui Getafe s-au amuzat pe forumuri de numele atacantului român, „maricas" însemnând în spaniolă homosexual. Există posibilitatea ca Marica să-şi imprime pe tricou numele mic, Ciprian.