Marica, Balaj şi Naşu au pus la cale strategia anti-Burleanu!

5 decembrie 2017 14:12   Fotbal intern
Ultima actualizare:

La Gala Fotbalului Românesc au participat şi fostul fotbalist Ciprian Marica sau ex-arbitrul Cristi Balaj. Ei au stat la aceeaşi masă şi au discutat îndelung, lângă fiind şi Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca. În sală, primii doi s-au intersectat şi cu fostul şef la FRF, Mircea Sandu, părerea generală fiind că se naşte o coaliţie anti-Burleanu, actualul preşedinte al FRF.

"Eu nu mai candidez, aşa că nu mă mai pot susţine. Nu ştiu cine va candida, nu am văzut pe cineva care să anunţe în mod cert că va fi candidat anul viitor. Acum nu se ştie nici data la care vor avea loc alegerile. În statut sunt 15 zile înainte de data de alegeri în care îţi poţi depune candidatura, deci timp e suficient. Important este ca ei să convingă ca să poată să îndrepte ceea ce s-a întâmplat rău până acum în federaţie. Ca şi persoane nu cred că printre membrii afiliaţi se mai regăsesc 50-60 la sută dintre cei care au fost acum 4 ani. Dacă sunt oameni implicaţi în fotbal vor trebui să aleagă un program pentru fotbal şi o persoană implicată în fotbal, care poate să îndrepte acest sport. Eu cred că ar fi bine pentru fotbalul românesc să apară un fost jucător cu o echipă puternică în spate. Ce înseamnă tânăr? Daţi timpul înapoi şi o să vedeţi că personajul care este acum nu avea 30 de ani. Contează modul în care poţi să administrezi, sunt multe aspecte. Vom vedea cine va candida", a declarat Sandu. Naşu, chiar dacă nu a nominalizat, s-a referit la Marica, fostul atacant având acum şi studii de management sportiv. De asemenea, Balaj era tentat să-şi anunţe candidatura, dar e posibil să intre în echipa lui Marica pentru alegerile FRF. Noul preşedinte al Federaţiei va fi ales în primăvara lui 2018.

Mai multe