Marica şi-a făcut poză la buletin ca să demonstreze că a votat. Fanii îl acuză că minte. Vezi de ce!
Votul pentru Preşedenţia României e miza numărul 1 a zilei şi în fotbal, cu toate preliminariile care se joacă în această perioadă.
Tricolorii au votat şi ei la Mogoşoaia, cu o zi înainte de amicalul cu Danemarca, iar alţii au făcut-o în străinătate. Este cazul lui Ciprian Marica, cel care se află la Stuttgart pentru recuperarea de după accidentarea la genunchi. Atacantul face lobby pentru ca românii să meargă la vot şi, ca să impulsioneze lumea, şi-a pus chiar pe Facebook o fotografie cu spatele Cărţii de Identitate, demonstrând prin clasica ştampilă de pe cuponul lipit, că şi el a votat, "pentru că îi pasă".
Foarte frumos, doar că făcând asta s-a trădat cu privire la primul scrutin. Mai exact, pe 2 noiembrie, Marica a spus că a stat trei ore la coadă ca să voteze tot în străinătate şi că până la urmă a reuşit.
Buletinul său arată însă o singură ştampilă, cu scrutinul de azi, 16 noimebrie, nu şi cu cel din 2 noimebrie. Fanii au sesizat neconcordanţa şi i-au sărit imediat în cap, dar Marica insinuează că pe 2 noiembrie a votat cu paşaportul şi de aceea pe Cartea de Identitate este o singură ştampilă. N-a postat însă şi fotografia cu dovada, aşa că până la proba contrarie, suporterii îi bat obrazul şi îl fac mincinos pe atacantul celor de la Konyaspor.
"Am fost la vot. Din păcate, din cauza proastei organizări, a trebuit să stau la coadă vreo 3-4 ore. Au fost probleme şi la Londra, şi la Paris, iar asta este foarte trist. Oamenii îşi doresc să voteze, dar nu lăsaţi. Eu sunt în cârje, dar îmi pasă de ţara mea. Am vrut să stau, să aştept", spunea Marica pe 2 noiembrie.