Maxim face plajă ca să scape de retrogradare

27 aprilie 2016 21:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În condiţiile în care echipa e în mare pericol să retrogradeze, oficialii lui VfB Stuttgart au luat o decizie cel puţin ciudată. La propunerea antrenorului Jurgen Kramny, şvabii s-au urcat ieri dimineaţă în avion cu direcţia Spania, mai exact insula Mallorca.

Românul Alexandru Maxim şi colegii săi s-au trezit astfel la plajă în plin sezon competiţional, scopul fiind însă încărcarea bateriilor pentru ultimele trei etape din Bundesliga. Nemţii nu vor poposi în paradisul din Baleare decât două nopţi, mâine seară fiind programată întoarcerea acasă.

Asta pentru că, luni, echipa lui Maxim are un meci crucial în deplasare, la Bremen, împotriva unei contracandidate la evitarea retrogradării. Cu doar două remize scoase în ultimele şase etape, Stuttgart a alunecat periculos în subsolul clasamentului, aflându-se acum pe locul 15, cu doar două puncte peste Werder Bremen. Ocupanta locului 16 va da „baraj” pentru menţinerea în prima divizie, în timp ce poziţiile 17 şi 18 retrogradează direct.

Mai multe