Maxim, în formă pentru naţională

4 octombrie 2016 20:31   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tricolorii s-au reunit luni la Mogoşoaia pentru meciurile din preliminariile Mondialului rusesc fără Alexandru Maxim. Acesta a trebuit să amâne cu o zi zborul spre Bucureşti pentru că a avut de jucat cu Greuther Furth, în Bundesliga 2. Şi a ieşit foarte bine: 4-0 pentru ai lui!

După venirea noului antrenor, Hannes Wolf, românul a redevenit titular indispensabil pentru VFB Stuttgart şi această schimbare se vede. Maxim joacă din nou cu maximă plăcere şi motivaţie, iar realizările nu întârzie să apară. Decarul şvabilor a avut luni o evoluţie încântătoare în faţa propriilor fani, a pasat decisiv la golul de 3-0 şi a fost aplaudat la scenă deschisă în minutul 81, când a fost înlocuit cu Zimmer. Acest lucru îl unge la inimă pe Christoph Daum, care avea foarte puţini jucători ofensivi în formă, iar acum are o opţiune în plus. Maxim poate apărea fie ca al doilea vârf, în spatele lui Keşeru sau Andone, fie ca mijlocaş lateral.  În partea dreaptă, Adi Popa n-a mai dat un randament prea bun în ultimul timp, iar în stânga Bogdan Stancu nu se simte bine, el preferând să joace mai bine vârf împins, ca la echipa de club. Aici mai e în ecuaţie şi Alex Chipciu, titural la Anderlecht, dar cu mai puţine realizări decât Maxim. 

Oricum ar fi, concurenţa făcută neaşteptat de Maxim, care în ultima perioadă a lăsat de dorit şi a ratat chiar Euro 2016, e binevenită, iar Daum are acum de unde să aleagă. Mijlocaşul n-a mai fost titular la echipa naţională de mai bine de un an. Pe 7 septembrie 2015, Maxim începea din primul minut în partida cu Grecia, de pa Arena Naţională, încheiată 0-0 în preliminariile pentru Euro 2016.

Mai multe