Maxim, luat la întrebări de fani
Alexandru Maxim trece prin clipe groaznice la echipa din Stuttgart, care are nevoie de o minune în ultima etapă pentru a se menţine în prima ligă. Furioşi, fanii şvabi s-au răsculat împotriva fotbaliştilor.
După 40 de ani neîntrerupţi în Bundesliga, VfB Stuttgart e cu un picior şi jumătate în liga a doua. Eşecul de acasă (1-3) cu Mainz, din penultima etapă, i-a trimis pe alb-roşii pe locul 17, primul retrogradabil. Trupa lui Alex Maxim ar mai putea să prindă poziţia a 16-a (de baraj) doar dacă Werder Bremen va pierde în ultima rundă acasă cu Frankfurt, iar VfB-ul se va impune la Wolfsburg. Şansele ca acest scenariu să se întâmple sunt minime, iar dezastrul care se profilează a fost conştientizat atât de jucători, cât şi de fanii grupării din Stuttgart.
Românul va fi vândut în vară
Astfel, la finalul partidei de sâmbătă, câteva sute de suporteri au intrat în teren pentru a-i trage la răspundere pe jucători. Inclusiv Alex Maxim a fost luat la întrebări, însă românul n-a făcut decât să plece capul şi să facă promisiuni fără acoperire, la fel ca restul colegilor. „Vom lupta până la ultima picătură de energie”, a spus antrenorul Kramny, cel care va fi primul responsabil pentru retrogradarea unei echipe care a câştigat de cinci ori campionatul Germaniei, ultima dată în 2007. Maxim (25 de ani) şi-a prelungit contractul cu VfB Stuttgart până în 2019, dar e greu de crezut că va mai juca în liga secundă. Şvabii vor fi nevoiţi să reconstruiască lotul şi să scape de jucătorii cu salarii mari, Maxim fiind unul dintre cei care vor fi puşi pe lista de transferuri.