Meci special pentru Mourinho
În 2004, anonimul Jose Mourinho o ducea pe FC Porto spre un triumf istoric în Liga Campionilor (3-0 în finala cu AS Monaco). A fost succesul care l-a consacrat pe Mourinho pe scena fotbalului mondial cu porecla „The Special One”. Ajuns acum la al doilea mandat pe banca lui Chelsea, lusitanul de 52 de ani are parte astăzi de o confruntare pe care ar fi vrut s-o evite. În primul rând, o întoarcere la Porto ca adversar n-are cum să fie plăcută.
Apoi, dacă tot trebuia să dea ochii cu formaţia sa de suflet, Mourinho ar fi vrut s-o facă într-un moment în care Chelsea era pe val. Din păcate, campioana Angliei traversează o criză profundă, aflându-se pe locul 15 după şapte runde. Ca şi cum nu era de-ajuns, Jose Mourinho va mai avea parte de o surpriză marți seară (29 septembrie). Aceasta pentru că buturile celor de la FC Porto vor fi apărate de Iker Casillas, celebrul portar pe care Mourinho nu l-a avut deloc la inimă în perioada în care cei doi erau la Real Madrid.
Nu e prima dată când Jose Mourinho îşi înfruntă prima sa mare echipă din cariera de antrenor. În 2004, la doar câteva luni după ce a părăsit Portugalia, „Mou” s-a întors pe stadionul „Dragao” cu Chelsea, englezii fiind învinşi cu 2-1. Mourinho s-a revanşat în 2007, tot cu Chelesea, atunci când a scos un egal (1-1), dar s-a calificat în optimile Ligii Campionilor.