Meciul 100 în Ligă, cu ghinion pentru Mircea Lucescu
Forul european de fotbal a anunţat că românul Mircea Lucescu a intrat într-un top extrem de select al antrenorilor care au stat pe banca tehnică la cel puţin 100 de meciuri din Liga Campionilor. “Il Luce” nu s-a putut bucura pe deplin de reuşita personală, echipa sa, Şahtior Doneţk, fiind învinsă în deplasare de Malmö, 1-0.
Tehnicianul român Mircea Lucescu a devenit al cincilea antrenor care atinge cifra de 100 de meciuri în Liga Campionilor, el alăturându-se astfel scoţianului Alex Ferguson, francezului Arsene Wenger, italianului Carlo Ancelotti şi portughezului Jose Mourinho. În mod normal, vestea ar fi fost prilej de bucurie pentru oricine, nu şi pentru “Il Luce”. Echipa sa a înregistrat o nouă înfrângere în grupele Ligii, 1-0 la Malmö şi este pe ultimul loc, iar prezenţa în primăvara europeană se va juca la 3 noiembrie, atunci când în Ucraina vor veni cei de la Malmö.
“În retur, pe teren propriu, avem nevoie de o victorie la o diferenţă de cel puţin două goluri, noi suntem oricum echipa mai bună”, a spus Lucescu imediat după eşecul din Suedia. Referitor la înfrângerea de miercuri seara, antrenorul român a precizat: “Ne-am creat multe şanse în prima repriză, dar Malmö s-a apărat foarte bine şi apoi a marcat. Am avut ocazii de a egala, dar meciul nu s-a desfăşurat aşa cum ne-am dorit. Am pierdut meciul la mijloc”.